Alicia Keys-Like youll never see me again
Asculta mai multe audio Muzica

Cateodata imi doresc enorm sa nu mai stiu nimic,sa fac curat si sa uit tot,sa fie liniste.Ma gandesc ce bine ar fi sa fiu iar cum eram cand eram mica si ma uitam ore in sir cum umblau furnicile pe langa perete sau sa inventez povesti in drum spre casa ca sa treaca timpul mai repede.NU mai vreau timp si nu mai vreau lucruri...vreau soare si plaja, munti si copaci, furnici si catei si chiar daca suna exagerat de multe ori as vrea sa fiu ca Lucy din ”50 first dates” si sa uit tot de la o zi la alta,sa-mi ramana numai amintirile de cand eram mica.Am avut o copilarie faina si-mi placea sa fiu copil.
Nu am fost rasfatata dar am fost foarte iubita; mama m-a invatat sa fac tot de una singura si sa nu depind de nimeni, sa fiu responsabila. Dar m-a invatat cu dragoste si a lasat sa traiasca si copilul din mine pt ca stia ca o sa am nevoie de el. Cand ma pierd si dau prea mare importanta fiecarei discutii sau intamplari sau cand ma enervez si spun prostii, atunci se trezeste copilaria din mine si nu ma mai intereseaza nimic decat sa zambesc si sa uit de tot, sa respir si sa fie tot atat de simplu...asa cum ar trebui sa fie defapt.
E liniste cand vrem noi sa fie liniste si cand nu luam lumea asta in serios...asa cred eu. Lumea chiar nu e de luat in serios, e un joc de copii si e extrem de distractiv cand iti dai seama.
Da...viata e un joc si dureaza atat pana te cheama cineva la masa. Iti lasi toate jucariile exact unde sunt si fugi repede in alta parte,chiar nu mai conteaza ce te-ai jucat.

Nu cred in oameni.Nu cred in ce spun oamenii,oricare ar fi aceia.Mi se pare intradevar folositor sa privesc situatiile altora si cand le inteleg sa imi trag concluzii din ele dar nu cred intr-o alta minte cand abea o controlez pe a mea.
Imi place sa vad oameni care gandesc pentru ei,care cunt capabili si constienti sa ia decizii pe propria raspundere.Neputinta de a intelege o situatie si de a lua o hotarare prprie mi se pare groaznica.
De mic inveti diverse lucruri...si le inveti de la altii,corecte sau gresite,depinde de norocul fiecaruia.Consider insa ca in viata fiecaruia trebuie sa existe un moment in care sa-si dea seama ca e facut sa functioneze singur,fara sa-l actioneze altii sau sa-l impinga putin atunci cand nu-i porneste mtorul(desigur pt ca a uitat sa bage benzina).Mi se pare cel mai bun lucru sa fi in stare sa iei decizii si sa raspunzi singur de greseli sau succese...sa nu te indentifici nu nimeni si nimic in afara de propria-ti judecata(buna sau rea) pt ca pana la urma fiecare dintre noi are o viata,care ii apartine si care ar trebui sa poarte amprenta "proprietarului" nu a altor si altor persoane.
Probabil e greu...asa ma gandesc eu,si mie mi-e,dar incerc si cu cat incerc mai mult cu atat pot mai mult si stiu ca viata mea e asa cum mi-o fac eu. Mi se pare ca responsabilitatea nu e doar o calitate ci mai ales un avantaj.
E placut sa te simti TU cat mai autentic,nu un puzzle facut de altii.

Crestem toti

Asculta aci!Era mic si vedea colorat;da?Ca asa e cand esti mic,sti tu...te nasti cu ochii mai buni si cu mintea mai clara.Problema e ca pe cum cresti ti se strica ochii si incepi sa vezi tot mai spre gri si pe cand ajungi sa cunosti lumea nu mai ai decat alb-negru in dotare si nu mai ti minte ce culoare aveau lucrurile defapt.Te nasti prost dar puternic si cresti destept dar deteriorat.
No asa era si el saracu',scump copil cand era mic,radea mereu si nu stia ce-i aia lume.Acuma...nu mai vrea sa cunoasca ,sta singur de dimineata pana seara si cand mai sta cu oameni e mereu sceptic si imbufnat.Da pana la urma asta-i lumea,cum spuneam alb-negru pt ca nu mai vedem noi bine...nu-i vinovat.
Am auzit de ceva ochelari care cica ti pui si fara sa uiti nimic poti sa vezi lucrurile color asa cum le vedeai cand erai mic.sti cum zic?E misto tare ,ai si forma si culoare fara sa fi prost sau trist.Cred ca-mi iau si io o pereche ca,uite,mai putin si nu mai vad nici eu...

Bella luna

Mi s-a facut un dor nebun de Jason Mraz si o pofta ucigatoare de "Bella luna".Ii sorb fiecare cuvant si il simt cum imi curge in vene si fiecare nota cantata la chiatara imi topeste incet cate o celula...am probleme stiu!melodia asta ma ucide putin cate putin...si ma salveaza in acelasi timp.Cand ma simt prea dependenta ma fac ca o uit si cu durerea de rigoare,nu o mai ascult dar dupa cateva luni de abstinenta ma intorc in genunchi la ea si ma las injectata din nou si din nou si tot mai vreau...
Nu o pot numi melodia mea preferata,ar fi mult prea putin dar e singura care se muleaza perfect pe forma mea mereu schimbatoare.O iubesc(cum sa spui ca iubesti o melodie?..uite ca o iubesc,e arta!si arta se iubeste atunci cand iti transmite breathtakeing stuff)..pt ca e singura care ramane la fel in mine,la fel indiferent de cine am fost sau cine am devenit.Asa a fost de la prima ascultare si asa e si acum,nu i-as schimba nici o nota.O vreau la nesfarsit,sa circule libera prin venele mele fara nici o restrictie.Doar din orgoliu renunt sa o mai caut din cand in cand pt ca egoul meu nu ma lasa sa devin prea dependenta,se simte amenintat,dar cand ma intorc la ea o iubesc si mai mult.Lucrurile adevarate din mine nu se schimba(chiar daca le uit cateodata)pt ca le iubesc prea mult.

Jason Mraz - Bella Luna
Asculta mai multe audio Muzica

Mda...trebuia sa-mi vina si mie randul la o raceala asa ca azi e zi de stat in pat,ceai si pastile:| si o povestioara pt ca nu am nici o concluzie(deocamdata) si nici nu am chef de filozofiile mele...azi ma joc,sunt copil:D

Mergea ea linistita pe un fir de iarba,buburuza rosie cu buline negre si canta fara oprire o melodie sofisticata.O auzeau si mustele si greierii si soriceii,toate fiintele campului,insa nimeni nu intelegea firul epic al melodiei;parea ca nu are nici cap nici coada.Buburuza insa continua sa cante si sa cante zi si noapte.Pana la urma dupa o sedinta de consiliu intre mai marii campului se lua decizia de a o invata pe buburuza alt cantec pt ca asa nu se mai putea!Ori canta un cantec cunoscut de toti ori va fi izgonita de pe acele meleaguri.Buburuza se conforma si cu mici eforturi reusi sa invete o melodie propusa de consiliu ca sa nu se supere nimeni.Singura problema era acum faptul ca desi ea canta superb si tare sa auda toti ,nimeni nu mai asculta.Pai de ce sa mai asculte din moment ce cunosteau deja melodia?Frate,ce plictisitor!
Trecea timpul asa intr-o plictiseala groaznica si situatii monotone.Nimeni nu-si mai batea capul sa asculte si sa inteleaga ce canta buburuza...ufff.Deci care era solutia pana la urma?Sigur nu mai putea continua cu acest cantec dar nici cel vechi nu era bun pt ca ar fi creat din nou dileme printre consateni.Se hotara deci micuta buburuza sa plece sa-si incerce norocul in alta parte,poate ca pe alt taram cineva va intelege melodia ei sofisticata si va zambii.
Dupa minute intregi de calatorie,care pareau sa nu se mai sfarseasca,ajunge buburuza in curtea unui copil care statea intins in iarba.Alerga grabita spre el si se catara pe degetul lui.Copilul o privea curios si incantata buburuza incepu sa cante.Si canta ,si canta iar copilul zambea imbujorat uimit de frumusetea bulinelor negre de pe aripioarele rosii ale micutei buburuze.

3:

A fi puternic e o virtute,dar cand sti sa lasi loc si celorlalti si sa respecti pe cei de langa tine,abea atunci ai parte de reusita si de adevarata satisfactie.Ce minuni ar mai fi in lume din truda unui singur om?
Invatand sa asculti si sa aduni ce e mai bun din fiecare munca in echipa duce la realizari marete!

2:

Oare nu e mai bine sa ignori si sa ierti decat sa intri intr-o lupta din care ambele parti pierd?
Mintea e facuta pt a rezolva probleme si cand nu le are si le face,isi creaza jocuri,situatii si tactici pentru a devenii mai puternica,mai antrenata si astfel sa supuna alte minti.Asta ii da iluzia nemuririi.Insa omul nu are nevoie de nemurirea mintii,asta nu a va dobandii niciodata...o constiinta sanatoasa nu cunoaste moartea,victoria sau infrangerea!

1:

Oamenii accepta doar ceea ce cunosc sau ce cred ei ca ar cunoste.Necunoscutul produce frica si frica duce la refuz.Refuzam orice nu poate controla mintea noastra infricosata de moarte,moarte biologica.Insa frica ingradeste;ne rapim singuri libertatea.Singurul nostru dictator e chiar mintea noastra...ma gandesc la un erou,nu stiu,poate sufletul...

Cred ca Michael Buble stie sa ma bine dispuna in orice situatie...are omul asta o voce si un repertoriu cu efect amnezic,uit ce vroiam sa uit.
De fapt nici nu am pana la urma ce pt ca nu ma prea pasioneaza intamplarile sau situatiile de doi lei din viata asta.Mai nou simt ca traiesc numai ca sa ascult muzica buna,sa mai fac cate un desen pt cineva drag si sa simt aerul cu miros de ploaie.Ma dezgusta societatea dar am renuntat sa ma mai caut in ea pt ca nu m-as gasi niciodata.O galusca(:P) imi spunea ca nu cunosc oamenii potriviti,eu ma gandesc ca oamenii nu sunt "potriviti" sau nu,sunt doar mai oameni sau mai putin oameni si din pacate societatea promoveaza ambalajul nu calitatea produsului.Pana la urma ma simt genial si ii multumesc lui Dumnezeu pt ceea ce sunt acum si pt cele cateva persoane "potrivite" care admira copacii galbeni de prin parc impreuna cu mine.
Respir usurata si ma gandesc ca a fost mai greu pana acum...pana mi-am dat seama ca omul e fiinta nu carne.Eu nu-mi plang trupul pt ca nu-mi ramane si nu ma doare;imi plang sufletul pt taieturile adanci care i le-am facut tot eu din inconstieta si care acum se vindeca frumos cu fiecare copac colorat pe care il admir.
Dar totusi ma intristez cateodata,dar nu pt mine.Sunt trista pt nelinistea frunzelor cazute si calcate in picioare de toti orbii care nu vor sa vada.
P.S:asta-i pt mademoiselle F.(povestea maine)

(Michael Buble) - Come Fly With Me
Asculta mai multe audio Muzica

adevar sau minciuna?

Cum e?Cand vrei sa fi bun si sa crezi in aura mantuitoare a binelui,sa intorci si celalalt obraz fara frica,sa saruti fruntea rece a sulitei soase dintre coaste si pe jumatate mort sa vrei sa zambesti sincer criminalului...dar iti vine sa urlii si sa sfasii!Fiinta diavoleasca din tine nascuta din pacatul stramosesc iti scrijeleste cu ghiarele pe peretii constiintei si iti jura satisfactie daca ai scuipa tot cei dumnezeiesc in tine si te-ai arunca in bratele ei sa te transforme in stanca lipsita de fior.adevar sau minciuna?te abandonezi in bratele spurcarii sau lupti in numele constiintei nepatate?
De multe ori am uitat de transparenta sufletului meu si l-am lasat prada mizeriei si dezgustului...l-am umplut de cicatrici.Acum incerc sa-l vindec si il las sa se refaca in culcus ingeresc indiferent cati ar veni sa arunce cu pietre,sa judece si sa blesteme neparticiparea mea la decaderea universala a sufletelor.Il hranesc cu muzica si poezie,idiferenta in fata cuvintelor blestemate si i-am luat si un scut mare rupt din crestele muntilor si stropit cu picuri reci de ploaie.
Nu mai cant in fanfara inganfatilor plini de venin ce musca din stanga si din dreapta crezand ca asa nu-i atinge moartea...las acum sa treaca prin mine sagetile lor pt ca ranile n-or sa ma mai doara,fiinta mea imi multumeste cu imunitate in fata nebuniei normale.
Adevar zic eu...

Maria Gheorghiu - Mai Aproape De Tine
Asculta mai multe audio Diverse

Nu am vrut si nu vreau indurare...vreau in schimb dreptate.
Cred in lumina si cand ma aflu in intuneric caut lumina in mine...ma trezesc apoi in bratele eternitatii.
Nu urlu la greu pt. ca m-ar auzii moartea...merg cu pasi repezi spre Dumnezeu si el imi zambeste.
In tacerea disperarii imi scot pumnalul din coasta si in azvarl departe de ochii mei...odata cu lama sa rupta in bucati se rupe si amintirea durerii.
Nu rup florile pt. ca sunt mai vi cu radacinile in pamant si cu fata la soare...vreau parfumul lor adanc in pieptul meu.
Nu cred in repros si razbunare...cred ca omul primeste ceea ce da.
Nu vreau cuvinte desarte spuse din mandrie sau disperare,nu le voi crede niciodata...un gest de iubire sincer mi-ar ajunge toata viata asta si dupa.
As vrea un schimb:orice pt. sinceritate si blandete...imi hranesc sufletul cu ele si e mai infometat ca oricand.
Vreau un zambet drag neingradit de spaima,ura si minciuna.Si totusi cred ca atunci cand nu iti mai doresti nimic primesti linistea care le acopera pe toate.

Bietii copaci!

Am iesit in curte si m-am uitat spre nucul din capatul gradinii.Spre dulcea mea melancolie era galben aproape in intregime fata de zilele trecute cand observam cu tristete procesul de ingalbenire ajuns pe la jumatate.Imi place la nebunie toamna dar ma doare coma copaciilor,mai ales a micului meu nuc.E plantat doar de vreo 4 sau 5 ani si inseamna mult pt mine pt ca mi-am ingropat cel mai drag pisic sub coroana lui.E trist stiu dar ma bucura gandul ca pisicul se odihneste intr-un loc frumos;e chiar placut langa nuc.Dar nu despre asta vreau sa scriu;am auzit zilele trecute ca unii oameni pot albii peste noapte din cauza unui soc puternic.Cand am vazut azi nucul complet galben mi-a venitin minte situatia asta.Mi se pare ca pentru copaci toamna vine ca un soc cutremator si ii face sa albeasca instantaneu.Ma intreb ce le spune toamna copacilor asa de grav incat toti intra-n starea asta.Bietii copaci!Pe langa faptul ca verdele vrunzelor se altereaza peste noapte intra si intr-o paralizie de sase luni...si asta in fiecare an pana se indura Dumnezeu de ei,iar de ei se indura mai greu decat de noi.
Oare copacii mai spera la ceva?Oare ce ii face sa inmugureasca in fiecare primavara?

Povestioara

Pentru ca mie forte greu imi intra un om cu adevarat in suflet,iar atunci e chinuitor sa-l mai scot...ma leganam incet cu capul lipit de marginea leaganului si priveam salciile de pe mal.Imi plac mult salciile,sunt melancolice si vesele in acelasi timp,mi-ar placea sa fiu salcie daca ar trebui sa aleg o planta in care sa ma reincarnez.Nu vroiam sa fiu trista,nici sa-mi amintesc,vroiam putina liniste departe de harmalaia din oras si am mers instinctiv la capatul malului.Acolo se gaseste si casuta mea preferata,e ceva de genul unei cabane doar ca e mult mai colorata,ca in povesti.Aveam un ziar pe care il citeam sau incercam sa-l citesc pt ca ma fura peisajul si citeam in gol.Asteptam sa treaca timpul;trebuia sa merg la ziua prietenei mele si aveam tramvai abea peste o ora dar vroiam parca sa trag de timp,nu vroiam sa jung inca acolo,as fi stat pe mal pana noaptea tarziu chiar daca era destul de frig si tremuram putin.Aveam parca senzatia ca stia ca sunt acolo si cand mi-a sunat telefonul am tresarit putin,n-as fi crezut ca o sa sune si cu atat mai putin ca de data asta chiar nu-i voi mai raspunde.Era ciudat...a sunat de mai multe ori si nu am raspuns,mi se parea ca vocea lui va strica tot farmecul salciilor batute de vant si in plus vorbele acelea imi erau scrijelite ca pe trunchiul unu copac in minte si nu m-ar fi lasat niciodata sa-i mai raspund...vroiam liniste.
Erau niste pescari pe mal,pensionati,i-am auzit vorbind si unu ii spunea altuia ca sta degeaba acolo ca nu e un loc bun,nu vin pestii acolo,ar trebui sa se mute mai sus ca acolo se prinde.Celalat parca nu-l auzea,statea neclintit,nu cred ca-i pasa daca prinde ceva sau nu...ii placea locul acela exact cum era asa cum imi placea si mie.Nu imi doream sa se intample ceva acolo,nici sa-l vad nici sa-l aud,imi doream doar sa stau in leaganul rosu si sa vad salciile cum danseaza,imi placea tot din peisaj.
Daca ar fi fost acolo,indiferent ce ar fi spus,i-as fi zis sa taca pt ca nu mai auzem vantul...mi se pare mai dulce vuietul vantului decat buzele lui care rostesc cuvinte vechi."-Nu te supara dar te rog sa taci.-Glumesti nu?Tu chiar vrei sa nu mai vorbesc niciodata cu tine?Esti o nesimtita ca de obicei...sti ce?sa nu mai cauti.Sa ai o viata faina!".Imi venea sa rad cand imi aminteam cuvintele lui,le stiam pe de rost si mi se pareau din ce in ce mai sterse,mai penibile.Nu-l cautam,tot el suna ca in dupamasa aceea dar de multe ori i-am raspuns,poate pt ca nu auzeam vantul si vocea lui mi se parea mai pura.Acum insa era ultimul sunet pe care as fi vrut sa-l aud.
Te rog sa taci!

Ca sa vezi!

Imi vine sa scriu despre multe,parca s-a spart conducta de intamplari si evenimente in ultima saptamana.Oameni,scoala,arta,copii...situatii de viata,a mele si ale altora.Inspiratie din toate partile si spun inspiratie pt. ca in ultimul timp am primit o cantitate frumoasa de lectii de toate felurile.stiti cum zic?E uimitor (de placut pt mine) sa observi felul in care viata se tese in jurul tau cand esti linistit si faci doar pe observatorul,cu mici interventii de sufleur bineinteles.De ceva timp am descoperit si eu o modalitate de a trai si de a invata care imi place la nebunie si cred ca deocamdata o sa raman la asta.
E eliberator cand iti dai seama ca viata pt care muncesti atat de mult sa ti-o construiesti asa cum o vrei tu se construieste aproape singura dupa forma si felul fiecaruia.E nevoie de mici interventii (pt k pana la urma nu-ti cade tot din pom) cu care sa ramana tot pe drumul cat mai drept.Dar cum spuneam depinde totul de felul fiecaruia pt ca atunci cand fortezi prea mult cu siguranta o ia totul razna si faci greseli peste greseli si ti se pare ca ai ramas gol in mijlocul gerului.Respira si fi atent la joc iar cand vine randul tau vei sti sa faci cea mai buna miscare.
Incepusem cu lectiile si inspiratia,am o pofta devoratoare de cunoastere de care nu am avut parte pana acum.Invat multe iar in domeniul artistic in care ma desfasor asta e o evoluare primita cu bratele deschise iar asta ma duce bineinteles spre realizari tot mai frumoase...si asa se tese viata mea,cat eu stau cuminte,observ si invat.

Aplicatii

Deci sa trecem mai departe!...de multe ori e greu sa treci peste dar absolut necesar.E mai usor cand esti o fire ambitioasa sau incapatinata ca mine insa oricum ai fi e nevoie de mult curaj sa accepti o situatie apoi sa calci peste si sa o dai uitarii.Pana la urma din asta e facuta viata,tot felul de situatii care dupa ce au trecut trebuie bagate frumos in pliculet si lasate acolo in arhiva sa se umple de praf,oricum nu mai folosesc la nimic.Sa nu ma intelegeti gresit pt. ca sunt situatii din care trebuie sa ramai cu o lectie dar lectia e defapt fructul pe care l-ai mancat deja si isi va face efectul atunci cand va fi nevoie,insa situatia care l-a nascut trebuie arhivata si lasata in plata Domnului.
Pasi:
-Nu va plangeti de mila daca lucrurile nu au iesit cum vroiati,vor venii alte situatii asemanatoare iar acum veti avea o experienta mult mai buna pt. a ajunge la rezultatul dorit.
-Nu regretati!Regretul nu ajuta la nimic,va pune doar bete in roate si va retine doar de la a trece peste si a progresa,nu va da absolut nici un avantaj.Invatati ce ati avut de invatat si atat.
-Nu sperati!speranta e buna doar in foarte putine situatii si atunci e doar un fel de anestezic pt. ca in realitate speranta e foarte periculoasa.Sperand ajungi defapt sa crezi ca situatia care tocmai a trecut si care nu a iesit cu vroiai se poate relua si ca de data asta va fi cum vrei tu,sau ca nu vor exista repercursiuni,sau ca poate totusi va aparea un spiridus cu o masina a timpului care va derula tot ca sa ne fie noua bine.NUUUUU...sa nu aberam,va rog.Asta nu se va intampla!Totul a trecut si a fost exact cum s-a intamplat,nu mai ai cum sa dai timpul inapoi.
Dupa ce toate astea au fost clarificate si dupa cateva zile de leneveala sau "relaxare" e timpul sa te apuci de treaba.Stiti..trezirea de dimineata:|,rezolvarea problemelor,putin shopping,ceva delicios,o carte buna,un cd preferat...in general tot ce e nevoie sa faceti sau ce va face cu adevarat placere.In felul acesta va veti creea un nou ambient proaspat si curat in care va veti simti gata de orice provocare,pt. ca va asigur ca in scurt timp va aparea una.Nu uitati sa dati putina atentie si linistii..da,da liniste!e nevoie sa ai mintea limpede si relaxata pt o noua situatie de viata,pt. ca mintea este instrumentul pe care il folosim cel mai des in viata asta si trebuie mentinuta mereu curata si limpede ca altfel...paranoia.Pt mentinerea limpezimii mintii va recomant liniste,natura,meditatie;incercati si veti vedea rezultatul.
Va asigur ca daca acest proces il faceti cum trebuie si reusiti sa treceti peste va veti simtii foarte bine si mult mai incurajati iar asta este deja un avantaj foarte mare la start.

Hai cu a fost odata...

Azi vreau o poveste...e forte frig si ploua si bate vantul si cred ca e o zi perfecta de spus povesti.Bine inteles o poveste pentru copii mai mari.
A fost o data ca niciodata o vrabiuta vesela care traia intr-un oras dragut si careia ii placea sa zboare peste tot si sa vada cat mai multe lucruri,sa invete,sa stie..era o vrabiuta isteata.Intr-o zi vrabia avea chef sa cante asa ca asezata pe crenguta verde a unui tei a inceput sa ciripeasca fericita in toate partile pana cand vrajita de un glas duios s-a oprit brusc sa asculte cu atentie de unde venea acesta.Era uimita de armonia cantarii pe care o auzea,era un glas perfect pe care nu-l mai auzise si care o facea sa piarda orice alt sunet din jur,era glasul pe care si l-a dorit din totdeauna.A inceput vrabiuta sa zboare de-a lungul si de-a latul orasului cu inima batandu-i de fericire dorind doar sa intalneasca sursa acestui minunat glas.A zburat asa o zi intreaga pana a ramas fara puteri dar nu a gasit nimic.A doua zi sezand pe crenguta ei,aude din nou glasul dar de data asta parca ii vorbea numai ei si ii spunea lucruri minunate care o fermecau insa oricat ar fi cautat tot nu reusea sa gaseasca de unde il auzea.Asa au trecut zilele iar acel glas misterios ii spunea vrabiutei lucruri din ce in ce mai magnifece si mai neauzite iar micuta vrabie se indragostea tot mai mult de el.Era pentru ea cea mai minunata traire si se trezea dimineata numai pentru a auzi o noua cantare care-i fura cate putin din suflet.
Asa a continuat fiecare zi pana a trecut un an si vrabiuta franta de iubire s-a hotarat sa gaseasca glasul pentru care traia.Si a zburat din nou in cautarea lui timp de trei luni pana cand ostenita si lipsita de orice vlaga s-a oprit pe pervazul unui magazin.Sezand acolo i se parea ca viseaza ca nu poate fi adevarat dar auzea acum glasul chiar in spatele ei,in interiorul magazinului.Nu,nu putea fi adevarat,inima ei era acum sfaramata.Privea sarmana vrabiuta cum glasul pe care ea il iubea mai presus de orice venea defapt dintr-un gramofon care tocmai era vandut unei doamne.De acum glasul care credea ca a cantata atata timp doar pentu ea urma sa apartina altcuiava dar totusi parca nu asta o dobora cel mai tare ci faptul ca vocea de care s-a indragostit era defapt o iluzie,inregistrarea unor melodii comune cantate de alte si alte voci,nu mai era perfect,nu mai era magic,era doar o voce ca oricare alta care a amagit-o zi de zi si i-a furat inima.Urma acum sa zboare mai depare in alt oras dar stia deja toate cantarile magice...
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.

Back to basics

Sunt intr-o stare constanta de liniste.Imi apare in minte mereu si mereu o imagine adorabila din vara asta cand pluteam cu salteaua pe mare,inconjurata de stanci si sorele ma prajea incet.Cred ca a fost cea mai placuta senzatie din viata mea si simt ca o retraiesc de fiecare data cand obosesc si vreau liniste.Simt acea senzatie ca pe un medicament miraculos care isi face efectul in cateva secunde.M-am simtit atunci ca facand parte din tot acel peisaj.Cred ca asta cauta omul pe Pamant,doar ca noi,oamenii,foarte rar suntem in stare sa ne abandonam orice gand si orice nevoie materiala si sa fim una cu natura.Totusi va doresc sa nu va mai doriti nimic...e o invatatura veche in care cred din ce in ce mai mult.

Ce e bun vine in cantitati mici

M-am hotarat sa nu mai astept evenimente fastuoase si intamplari miraculoase in viata mea.Mi se pare ca oamenii mereu asteapta ceva incredibil,ceva ce ei cred ca ii va face fericiti...atunci cand va veni!NU...cand astepti ceva pierzi mereu momentul prezent gandindu-te la ce va urma si cand vine "acela" niciodata nu are efectul pe care il asteptai.Concluzia mea e ca ma bucur ca cel mai prostutz copil de fiecare raza de soare din octombrie,fiecare zambet sincer,bomboanele cu gust de afine si ca in ziua minunata de azi de CD-urile tocmai cumparate,semnate Stefan Hrusca si Tatiana Stepa :D...sunt cea mai fericita!

Tacerea aceea de aur

"Urla sau taci din gura!" Asa imi zicea mama cand eram mica si incapatinata.Eu incepeam sa plang pana nu mai aveam aer iar apoi ma linisteam cand vendeam ca nimeni nu-mi baga in seama figurile.Acum nu mai sunt mica,sunt doar incapatinata si in loc sa urlu prefer sa tac si sa sa-mi vad de treaba mea...in felul asta ajung sa rad la urma.Am o mama geniala!

Octavian Paler,"Viata pe un peron"

"Imi aratam coltii,caci n-aveam nici rabdarea,nici tactul de a obtine ceea ce doream fara sa jicnesc.Politetea n-a fost niciodata punctul meu forte.Cu atat mai putin imi era accesibila in clipele cand nu doream decat sa fiu lasat singur si,in schimb,mi se cerea sa spun vorbe tandre...Impulsurile mele au fost totdeauna mai puternice decat mine.Ma transformau in jucaria lor.Ce mai conta ca ,pe deasupra,eram si ingrat cand incapatanarea mea sumbra ma impingea sa pierd totul?...si pe urma am regretat mereu prea tarziu.In noua cazuri din zece,daca femeile de care m-am despartit s-ar fi intors inapoi dupa ce plecasera,poate le-as fi cazut in genunchi.Sau,cine stie?Poate,dimpotriva,as fi luat-o de la capat.Caci aveam oroare de scuze si de iertare.Preferam sa se creada despre mine lucruri neadevarate decat sa ma explic ori sa ma apar."

Ma simt ca un fluture care si-a adus aminte ca nu are de trait decat o zi...cat stres!Cred ca daca as avea doar 24 d ore -in starea in care sunt acum- le-as dormi toate.
Dar omul,cum e el mare si tare,are mai mult de tras...in fiecare zi se gandeste ca poate e ultima si alearga de nebun sa faca cat mai multe...uitand astfel de el insusi si de fiecare moment care,traindu-l in viteza,nu-l mai traieste.
In zilele ca azi -cand sunt putin melancolica si am chef sa nu am chef de nimic- reflectez si io ca tot omul la viata mea si nu numai.Desi sunt tot mai ocupata pe zi ce trece,parca totusi nu fac nimic...Fac tot felu de lucruri care sa-mi foloseasca pe viitor -care?- dar nimic care sa ma faca sa nu-mi para rau daca aceea ar fi ultima zi din viata mea.Nu ma refer acum ca toata viata ar trebui alcatuita doar din situatii de genul "traieste clipa",dar cred ca orice am face in viata sa fie doar din pura placere iar peste momentele neplacute sa treci in graba ca si cum nu ai mai avea timp si pt asa ceva.
Si totusi desi cred cu desavarsire ce am spus...de cele mai multe ori nici eu nu fac asa si prin urmare ajung in stari de ciudata melancolie in care imi doresc sa uit de mine si sa dorm...

Doamne grea e iarna!
Lumea in care traiesc acum ma face sa uit cine sunt si sa inghet in fata sentimentelor.Poate e doar varsta...sincer nu stiu...dar inebunesc pe zi ce trece.Nu e o nebunie medicala care se poate explica stiintific,nu are legatura cu nebuniile normale,psihologice...e nebunia mea personala.Nu pot sa jur ca daca m-ar consulta un medic nu ar spune ca sunt chiar dusa dar am totusi convingerea ca nebunia mea nu pare reala...doar e nebunie.Eu zic ca e devina iarna...anotimpul asta ma degradeaza!Ma irita atat fizic cat si moral.
Lucrul cel mai pesimist din toata nebunia asta cu iarna e ca desi e doar un anotimp si trece...eu...cu cat ma uit mai atent in jurul meu(oarba dar cu sufletul larg deschis)cu atat vad o iarna din ce in ce mai grea si mai nesfarsita.O vad in oameni,in lucruri,in vorbe,in mers,in aer,in suspin...totul e inghetat si noncolor!
Nebunia mea e ca privesc lumea ca un spactator si nu reusesc sa fac parte din ea(cel putin asa mi se pare)si asta doar pt ca o vad ca pe un film foarte prost pe care mi-as fi dorit sa nu-l vad.O mare mocirla datorata dezghetului!
Spun mereu ca urasc iarna dar pana la urma eu traiesc de la o extrema la alta(asta datorita personalitatii multiple nu ca as fi eu mai speciala)si singurul lucru care imi mai da o farama de liniste este moartea alba asezata peste tot si toti.Ma opresc pe o bucata necalcata de zapada si ma uit in jurul meu...ce liniste cand tot e inghetat!

AS VREA
As vrea o dragoste adevarata..
Sau macar un fals adevarat
As vrea o iubire mai sincera...
Sau macar o sinceritate aurie.
As vrea un soare de gheata,
O luna de foc
Si-o mare de stele...
Sau macar o gheata fierbinte,
Un foc de cristal
Si-o stea de argint
As vrea o lume mai buna,
O soarta mai blanada...
Dar daca nu se poate...
Macar un rau mai bun
Si-o cruzime mai blanda
As vrea un suflet pur...
Care sa ma-nteleaga
Sau macar un suflet de caine...
Care sa sa tina cu adevarat la mine
As vrea sa am ca sora
O pisica neagra sau o pantera neagra...
Sau macar un frate
Un porumbel alb
Care sa mentina pacea in sufletul meu
As vrea o viata usoara
Si-o moarte lina
Sau macar un greu mai usor
Si un dur mai lin
As vrea sa pot sa rad...
Cand inima mea plange...
As vrea sa fiu calda
Chiar dac-afara ninge
Si in final...
As vrea sa pot sa te invat
Arta de-a invinge...
Sau macar sa iti arat ca o cunosc.
andrada Serban

"Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate;dragostea nu este invidioasa:dragosteanu se lauda;nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios,nu cauta folosul sau,nu se aprinde de manie,nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire,ci se bucura de adevar,sufera toate,crede toate,nadajduieste toate,rabda toate.
Dragostea nu piere niciodata.Prorociile se vor sfarsii;limbile vor inceta;cunostinta va avea sfarsit.
Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;dar cand va veni ce este desavarsit,acest "in parte" se va sfarsi." Corinteni 13;4-8

Privind dintre stele

Ma uit mereu de sus la viata mea...si nu numai.Ma uit de sus la tot ce ma inconjoara si asta doar ca sa inteleg mai bine despre ce e vorba.Eu trebuie sa privesc lucrurile in intregime,sa vad si bune si rele,si frumos si urat,si dulce si amar...Asa imi vad si imi analizez eu viata.

Privind dintre stele lumea are o alta culoare,una uniforma,clara si simpla.Poate este "defectul" spiritului meu de observator dar simplificad lumea din jurul meu ajung sa cred ca pot face orice,ca nimic nu ma poate sufoca cu greutatea intelegerii si ca am dreptul si talentul de a aduna tot in mintea mea si de a creea din haos,paradis.

Cine ma poate judeca?Cand nu reactionez exagerat la nimicurile din jurul meu unii spun ca nu inteleg sau ca nu-mi pasa...ar trebui sa le spun"priviti si voi lumea dintre stele,sa stiti ca arata ceva mai interesant decat nimicurile voastre".Poate ar trebui sa tac si sa-mi pun mai departe ochielarii...oricum nu ar intelege.Cateodata imi doresc sa-i strang in palma pe cei "dintre stele" si sa cucerim impreuna lumea...sa o coloram cu culori simple,primare...fara amestecuri de gri-uri murdare si sa aducem zambetele clare pe fetele nestiutoare a celor de pe Pamant.