Bietii copaci!

Am iesit in curte si m-am uitat spre nucul din capatul gradinii.Spre dulcea mea melancolie era galben aproape in intregime fata de zilele trecute cand observam cu tristete procesul de ingalbenire ajuns pe la jumatate.Imi place la nebunie toamna dar ma doare coma copaciilor,mai ales a micului meu nuc.E plantat doar de vreo 4 sau 5 ani si inseamna mult pt mine pt ca mi-am ingropat cel mai drag pisic sub coroana lui.E trist stiu dar ma bucura gandul ca pisicul se odihneste intr-un loc frumos;e chiar placut langa nuc.Dar nu despre asta vreau sa scriu;am auzit zilele trecute ca unii oameni pot albii peste noapte din cauza unui soc puternic.Cand am vazut azi nucul complet galben mi-a venitin minte situatia asta.Mi se pare ca pentru copaci toamna vine ca un soc cutremator si ii face sa albeasca instantaneu.Ma intreb ce le spune toamna copacilor asa de grav incat toti intra-n starea asta.Bietii copaci!Pe langa faptul ca verdele vrunzelor se altereaza peste noapte intra si intr-o paralizie de sase luni...si asta in fiecare an pana se indura Dumnezeu de ei,iar de ei se indura mai greu decat de noi.
Oare copacii mai spera la ceva?Oare ce ii face sa inmugureasca in fiecare primavara?

Povestioara

Pentru ca mie forte greu imi intra un om cu adevarat in suflet,iar atunci e chinuitor sa-l mai scot...ma leganam incet cu capul lipit de marginea leaganului si priveam salciile de pe mal.Imi plac mult salciile,sunt melancolice si vesele in acelasi timp,mi-ar placea sa fiu salcie daca ar trebui sa aleg o planta in care sa ma reincarnez.Nu vroiam sa fiu trista,nici sa-mi amintesc,vroiam putina liniste departe de harmalaia din oras si am mers instinctiv la capatul malului.Acolo se gaseste si casuta mea preferata,e ceva de genul unei cabane doar ca e mult mai colorata,ca in povesti.Aveam un ziar pe care il citeam sau incercam sa-l citesc pt ca ma fura peisajul si citeam in gol.Asteptam sa treaca timpul;trebuia sa merg la ziua prietenei mele si aveam tramvai abea peste o ora dar vroiam parca sa trag de timp,nu vroiam sa jung inca acolo,as fi stat pe mal pana noaptea tarziu chiar daca era destul de frig si tremuram putin.Aveam parca senzatia ca stia ca sunt acolo si cand mi-a sunat telefonul am tresarit putin,n-as fi crezut ca o sa sune si cu atat mai putin ca de data asta chiar nu-i voi mai raspunde.Era ciudat...a sunat de mai multe ori si nu am raspuns,mi se parea ca vocea lui va strica tot farmecul salciilor batute de vant si in plus vorbele acelea imi erau scrijelite ca pe trunchiul unu copac in minte si nu m-ar fi lasat niciodata sa-i mai raspund...vroiam liniste.
Erau niste pescari pe mal,pensionati,i-am auzit vorbind si unu ii spunea altuia ca sta degeaba acolo ca nu e un loc bun,nu vin pestii acolo,ar trebui sa se mute mai sus ca acolo se prinde.Celalat parca nu-l auzea,statea neclintit,nu cred ca-i pasa daca prinde ceva sau nu...ii placea locul acela exact cum era asa cum imi placea si mie.Nu imi doream sa se intample ceva acolo,nici sa-l vad nici sa-l aud,imi doream doar sa stau in leaganul rosu si sa vad salciile cum danseaza,imi placea tot din peisaj.
Daca ar fi fost acolo,indiferent ce ar fi spus,i-as fi zis sa taca pt ca nu mai auzem vantul...mi se pare mai dulce vuietul vantului decat buzele lui care rostesc cuvinte vechi."-Nu te supara dar te rog sa taci.-Glumesti nu?Tu chiar vrei sa nu mai vorbesc niciodata cu tine?Esti o nesimtita ca de obicei...sti ce?sa nu mai cauti.Sa ai o viata faina!".Imi venea sa rad cand imi aminteam cuvintele lui,le stiam pe de rost si mi se pareau din ce in ce mai sterse,mai penibile.Nu-l cautam,tot el suna ca in dupamasa aceea dar de multe ori i-am raspuns,poate pt ca nu auzeam vantul si vocea lui mi se parea mai pura.Acum insa era ultimul sunet pe care as fi vrut sa-l aud.
Te rog sa taci!

Ca sa vezi!

Imi vine sa scriu despre multe,parca s-a spart conducta de intamplari si evenimente in ultima saptamana.Oameni,scoala,arta,copii...situatii de viata,a mele si ale altora.Inspiratie din toate partile si spun inspiratie pt. ca in ultimul timp am primit o cantitate frumoasa de lectii de toate felurile.stiti cum zic?E uimitor (de placut pt mine) sa observi felul in care viata se tese in jurul tau cand esti linistit si faci doar pe observatorul,cu mici interventii de sufleur bineinteles.De ceva timp am descoperit si eu o modalitate de a trai si de a invata care imi place la nebunie si cred ca deocamdata o sa raman la asta.
E eliberator cand iti dai seama ca viata pt care muncesti atat de mult sa ti-o construiesti asa cum o vrei tu se construieste aproape singura dupa forma si felul fiecaruia.E nevoie de mici interventii (pt k pana la urma nu-ti cade tot din pom) cu care sa ramana tot pe drumul cat mai drept.Dar cum spuneam depinde totul de felul fiecaruia pt ca atunci cand fortezi prea mult cu siguranta o ia totul razna si faci greseli peste greseli si ti se pare ca ai ramas gol in mijlocul gerului.Respira si fi atent la joc iar cand vine randul tau vei sti sa faci cea mai buna miscare.
Incepusem cu lectiile si inspiratia,am o pofta devoratoare de cunoastere de care nu am avut parte pana acum.Invat multe iar in domeniul artistic in care ma desfasor asta e o evoluare primita cu bratele deschise iar asta ma duce bineinteles spre realizari tot mai frumoase...si asa se tese viata mea,cat eu stau cuminte,observ si invat.

Aplicatii

Deci sa trecem mai departe!...de multe ori e greu sa treci peste dar absolut necesar.E mai usor cand esti o fire ambitioasa sau incapatinata ca mine insa oricum ai fi e nevoie de mult curaj sa accepti o situatie apoi sa calci peste si sa o dai uitarii.Pana la urma din asta e facuta viata,tot felul de situatii care dupa ce au trecut trebuie bagate frumos in pliculet si lasate acolo in arhiva sa se umple de praf,oricum nu mai folosesc la nimic.Sa nu ma intelegeti gresit pt. ca sunt situatii din care trebuie sa ramai cu o lectie dar lectia e defapt fructul pe care l-ai mancat deja si isi va face efectul atunci cand va fi nevoie,insa situatia care l-a nascut trebuie arhivata si lasata in plata Domnului.
Pasi:
-Nu va plangeti de mila daca lucrurile nu au iesit cum vroiati,vor venii alte situatii asemanatoare iar acum veti avea o experienta mult mai buna pt. a ajunge la rezultatul dorit.
-Nu regretati!Regretul nu ajuta la nimic,va pune doar bete in roate si va retine doar de la a trece peste si a progresa,nu va da absolut nici un avantaj.Invatati ce ati avut de invatat si atat.
-Nu sperati!speranta e buna doar in foarte putine situatii si atunci e doar un fel de anestezic pt. ca in realitate speranta e foarte periculoasa.Sperand ajungi defapt sa crezi ca situatia care tocmai a trecut si care nu a iesit cu vroiai se poate relua si ca de data asta va fi cum vrei tu,sau ca nu vor exista repercursiuni,sau ca poate totusi va aparea un spiridus cu o masina a timpului care va derula tot ca sa ne fie noua bine.NUUUUU...sa nu aberam,va rog.Asta nu se va intampla!Totul a trecut si a fost exact cum s-a intamplat,nu mai ai cum sa dai timpul inapoi.
Dupa ce toate astea au fost clarificate si dupa cateva zile de leneveala sau "relaxare" e timpul sa te apuci de treaba.Stiti..trezirea de dimineata:|,rezolvarea problemelor,putin shopping,ceva delicios,o carte buna,un cd preferat...in general tot ce e nevoie sa faceti sau ce va face cu adevarat placere.In felul acesta va veti creea un nou ambient proaspat si curat in care va veti simti gata de orice provocare,pt. ca va asigur ca in scurt timp va aparea una.Nu uitati sa dati putina atentie si linistii..da,da liniste!e nevoie sa ai mintea limpede si relaxata pt o noua situatie de viata,pt. ca mintea este instrumentul pe care il folosim cel mai des in viata asta si trebuie mentinuta mereu curata si limpede ca altfel...paranoia.Pt mentinerea limpezimii mintii va recomant liniste,natura,meditatie;incercati si veti vedea rezultatul.
Va asigur ca daca acest proces il faceti cum trebuie si reusiti sa treceti peste va veti simtii foarte bine si mult mai incurajati iar asta este deja un avantaj foarte mare la start.

Hai cu a fost odata...

Azi vreau o poveste...e forte frig si ploua si bate vantul si cred ca e o zi perfecta de spus povesti.Bine inteles o poveste pentru copii mai mari.
A fost o data ca niciodata o vrabiuta vesela care traia intr-un oras dragut si careia ii placea sa zboare peste tot si sa vada cat mai multe lucruri,sa invete,sa stie..era o vrabiuta isteata.Intr-o zi vrabia avea chef sa cante asa ca asezata pe crenguta verde a unui tei a inceput sa ciripeasca fericita in toate partile pana cand vrajita de un glas duios s-a oprit brusc sa asculte cu atentie de unde venea acesta.Era uimita de armonia cantarii pe care o auzea,era un glas perfect pe care nu-l mai auzise si care o facea sa piarda orice alt sunet din jur,era glasul pe care si l-a dorit din totdeauna.A inceput vrabiuta sa zboare de-a lungul si de-a latul orasului cu inima batandu-i de fericire dorind doar sa intalneasca sursa acestui minunat glas.A zburat asa o zi intreaga pana a ramas fara puteri dar nu a gasit nimic.A doua zi sezand pe crenguta ei,aude din nou glasul dar de data asta parca ii vorbea numai ei si ii spunea lucruri minunate care o fermecau insa oricat ar fi cautat tot nu reusea sa gaseasca de unde il auzea.Asa au trecut zilele iar acel glas misterios ii spunea vrabiutei lucruri din ce in ce mai magnifece si mai neauzite iar micuta vrabie se indragostea tot mai mult de el.Era pentru ea cea mai minunata traire si se trezea dimineata numai pentru a auzi o noua cantare care-i fura cate putin din suflet.
Asa a continuat fiecare zi pana a trecut un an si vrabiuta franta de iubire s-a hotarat sa gaseasca glasul pentru care traia.Si a zburat din nou in cautarea lui timp de trei luni pana cand ostenita si lipsita de orice vlaga s-a oprit pe pervazul unui magazin.Sezand acolo i se parea ca viseaza ca nu poate fi adevarat dar auzea acum glasul chiar in spatele ei,in interiorul magazinului.Nu,nu putea fi adevarat,inima ei era acum sfaramata.Privea sarmana vrabiuta cum glasul pe care ea il iubea mai presus de orice venea defapt dintr-un gramofon care tocmai era vandut unei doamne.De acum glasul care credea ca a cantata atata timp doar pentu ea urma sa apartina altcuiava dar totusi parca nu asta o dobora cel mai tare ci faptul ca vocea de care s-a indragostit era defapt o iluzie,inregistrarea unor melodii comune cantate de alte si alte voci,nu mai era perfect,nu mai era magic,era doar o voce ca oricare alta care a amagit-o zi de zi si i-a furat inima.Urma acum sa zboare mai depare in alt oras dar stia deja toate cantarile magice...
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.

Back to basics

Sunt intr-o stare constanta de liniste.Imi apare in minte mereu si mereu o imagine adorabila din vara asta cand pluteam cu salteaua pe mare,inconjurata de stanci si sorele ma prajea incet.Cred ca a fost cea mai placuta senzatie din viata mea si simt ca o retraiesc de fiecare data cand obosesc si vreau liniste.Simt acea senzatie ca pe un medicament miraculos care isi face efectul in cateva secunde.M-am simtit atunci ca facand parte din tot acel peisaj.Cred ca asta cauta omul pe Pamant,doar ca noi,oamenii,foarte rar suntem in stare sa ne abandonam orice gand si orice nevoie materiala si sa fim una cu natura.Totusi va doresc sa nu va mai doriti nimic...e o invatatura veche in care cred din ce in ce mai mult.

Ce e bun vine in cantitati mici

M-am hotarat sa nu mai astept evenimente fastuoase si intamplari miraculoase in viata mea.Mi se pare ca oamenii mereu asteapta ceva incredibil,ceva ce ei cred ca ii va face fericiti...atunci cand va veni!NU...cand astepti ceva pierzi mereu momentul prezent gandindu-te la ce va urma si cand vine "acela" niciodata nu are efectul pe care il asteptai.Concluzia mea e ca ma bucur ca cel mai prostutz copil de fiecare raza de soare din octombrie,fiecare zambet sincer,bomboanele cu gust de afine si ca in ziua minunata de azi de CD-urile tocmai cumparate,semnate Stefan Hrusca si Tatiana Stepa :D...sunt cea mai fericita!

Tacerea aceea de aur

"Urla sau taci din gura!" Asa imi zicea mama cand eram mica si incapatinata.Eu incepeam sa plang pana nu mai aveam aer iar apoi ma linisteam cand vendeam ca nimeni nu-mi baga in seama figurile.Acum nu mai sunt mica,sunt doar incapatinata si in loc sa urlu prefer sa tac si sa sa-mi vad de treaba mea...in felul asta ajung sa rad la urma.Am o mama geniala!

Octavian Paler,"Viata pe un peron"

"Imi aratam coltii,caci n-aveam nici rabdarea,nici tactul de a obtine ceea ce doream fara sa jicnesc.Politetea n-a fost niciodata punctul meu forte.Cu atat mai putin imi era accesibila in clipele cand nu doream decat sa fiu lasat singur si,in schimb,mi se cerea sa spun vorbe tandre...Impulsurile mele au fost totdeauna mai puternice decat mine.Ma transformau in jucaria lor.Ce mai conta ca ,pe deasupra,eram si ingrat cand incapatanarea mea sumbra ma impingea sa pierd totul?...si pe urma am regretat mereu prea tarziu.In noua cazuri din zece,daca femeile de care m-am despartit s-ar fi intors inapoi dupa ce plecasera,poate le-as fi cazut in genunchi.Sau,cine stie?Poate,dimpotriva,as fi luat-o de la capat.Caci aveam oroare de scuze si de iertare.Preferam sa se creada despre mine lucruri neadevarate decat sa ma explic ori sa ma apar."