Pentru ca mie forte greu imi intra un om cu adevarat in suflet,iar atunci e chinuitor sa-l mai scot...ma leganam incet cu capul lipit de marginea leaganului si priveam salciile de pe mal.Imi plac mult salciile,sunt melancolice si vesele in acelasi timp,mi-ar placea sa fiu salcie daca ar trebui sa aleg o planta in care sa ma reincarnez.Nu vroiam sa fiu trista,nici sa-mi amintesc,vroiam putina liniste departe de harmalaia din oras si am mers instinctiv la capatul malului.Acolo se gaseste si casuta mea preferata,e ceva de genul unei cabane doar ca e mult mai colorata,ca in povesti.Aveam un ziar pe care il citeam sau incercam sa-l citesc pt ca ma fura peisajul si citeam in gol.Asteptam sa treaca timpul;trebuia sa merg la ziua prietenei mele si aveam tramvai abea peste o ora dar vroiam parca sa trag de timp,nu vroiam sa jung inca acolo,as fi stat pe mal pana noaptea tarziu chiar daca era destul de frig si tremuram putin.Aveam parca senzatia ca stia ca sunt acolo si cand mi-a sunat telefonul am tresarit putin,n-as fi crezut ca o sa sune si cu atat mai putin ca de data asta chiar nu-i voi mai raspunde.Era ciudat...a sunat de mai multe ori si nu am raspuns,mi se parea ca vocea lui va strica tot farmecul salciilor batute de vant si in plus vorbele acelea imi erau scrijelite ca pe trunchiul unu copac in minte si nu m-ar fi lasat niciodata sa-i mai raspund...vroiam liniste.
Erau niste pescari pe mal,pensionati,i-am auzit vorbind si unu ii spunea altuia ca sta degeaba acolo ca nu e un loc bun,nu vin pestii acolo,ar trebui sa se mute mai sus ca acolo se prinde.Celalat parca nu-l auzea,statea neclintit,nu cred ca-i pasa daca prinde ceva sau nu...ii placea locul acela exact cum era asa cum imi placea si mie.Nu imi doream sa se intample ceva acolo,nici sa-l vad nici sa-l aud,imi doream doar sa stau in leaganul rosu si sa vad salciile cum danseaza,imi placea tot din peisaj.
Daca ar fi fost acolo,indiferent ce ar fi spus,i-as fi zis sa taca pt ca nu mai auzem vantul...mi se pare mai dulce vuietul vantului decat buzele lui care rostesc cuvinte vechi."-Nu te supara dar te rog sa taci.-Glumesti nu?Tu chiar vrei sa nu mai vorbesc niciodata cu tine?Esti o nesimtita ca de obicei...sti ce?sa nu mai cauti.Sa ai o viata faina!".Imi venea sa rad cand imi aminteam cuvintele lui,le stiam pe de rost si mi se pareau din ce in ce mai sterse,mai penibile.Nu-l cautam,tot el suna ca in dupamasa aceea dar de multe ori i-am raspuns,poate pt ca nu auzeam vantul si vocea lui mi se parea mai pura.Acum insa era ultimul sunet pe care as fi vrut sa-l aud.
Te rog sa taci!
