La sfarsit de octombrie

Toamna e prea adanc incarnata in fiecare amintire, traire si suspin al meu. E ca luna plina pentru un varcolac ... Patrunde, fara sa-mi dau seama , in fiecare celula ce ma constituie si ma transforma. Toamna ma leaga din nou de mine, ma pune in goala, in genunchi in fata oglinzii si ma obliga sa ma regasesc. Nu am cum sa ii intorc spatele si sa ma prefac a nu e...pentru ca e, si ma umple cu frunze din toate partile si fiecare frunza imi sopteste in ureche tot ceea ce sunt. Fiecare frunza ma taie si ma face sa sangerez. Fiecare taietura ma face sa tip si sa imi aduc aminte ca defapt...sunt om.

Iubesc toamna pentru ca ma taie si ma lasa asa, sa simt fiecare adiere de vant incalzit de soarele slab. Ma lasa sa tremur putin si sa o iubesc  mai mult...

Imi e frica de toamna pentru ca e sufletul meu cel adevarat cu care ma intregesc doar o data in an. Vine parca doar pentru o clipa, ma imbratiseaza pana la maduva si ma pregateste pentru ger. Ma ingeata si ma toapeste in acelasi timp, ma repara si ma costruieste, ca marea ce cu fiecare val isi modeleaza malul. Eu sunt malul toamnei.  Nu am nici o putere, nu pot sa fac altceva decat sa ma las in voia ei, sa o las sa ma modeleze cu miscari lente si moi de mester olar.

Nu o astept niciodata si cand vine ma prefac ca am treba dar la sfarsit de octobrie ma cucereste mereu, din nou si din nou. La sfarsit de octombrie e ca un rubin gata slefuit... cand soarele isi trece subtil razele prin el totul dispare, raman doar frunzele care te invaluie si te duc departe, atat de adanc ... in tine.

" A fost odata o pasare. Impodobita cu o pereche de aripi desavarsite si pene stralucitoare, colorate si minunate, o vietate creata ca sa zboare libera si sloboda in cer, sa-i bucure pe cei care o zaresc.
Intr-o zi, o femeie vazu pasarea si se indragosti de ea. Ii urmari zborul cu gura cascata de uimire, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indemna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira prin cer intr-o armonie desavarsita. Ea admira, venera, proslavea pasarea.
Dar ii veni atunci un gand: poate ca pasarea voia sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Si femeia se simti infricosata. Infricosata ca nu va mai simti niciodata acelasi lucru pentru alta pasare. Si se simti invidioasa, invidioasa pe capacitatea de zbor a pasarii.
Si se simti singura.
Si cugeta: "Am sa instalez o capcana. Data viitoare cand va veni pasarea, ea nu va mai pleca."
Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana si fu inchisa in colivie.
Si ea privea zilnic pasarea. Avea la dispozitie obiectul pasiunii sale si-l arata prietenelor ei, care spuneau: "Dar tu esti cineva care are totul."
Intre timp, incepu sa se produca o ciudata transformare: cum avea pasarea la dispozitie si nu mai era nevoita sa o cucereasca, isi pierdu interesul pentru ea. Pasarea, nemaiputand sa-si dea glas sensului vietii sale, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea, se urati - si femeia nu-i mai dadea nici o atentie, multumindu-se doar sa
o hraneasca si sa-i curete colivia.
Intr-o buna zi, pasarea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si isi ducea zilele cu gandul la ea. Nu-si amintea insa de colivie, isi aducea aminte doar de ziua cand o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca ceea ce o emotiona atat de mult la pasarea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei in miscare, nu trupul
ei fizic.

Fara pasare, si viata ei isi pierdu sensul si moartea veni sa-i bata la usa. "De ce ai venit?", o intreba ea pe moarte. "Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer", raspunse moartea. "Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult; acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti."

Paolo Coelho- Unsprezece minute

E minunata.

Me, myself and I

Uneori e nvoie sa lasi tot deoparte si sa te uiti la tine; sa te opresti si sa te examinezi din cap pana-n picioare (din toate punctele de vedere). Poate ca viteza cu care ne-a obisnuit lumea asta ne face sa uitam cine suntem si de ce avem nevoie, cautam lucruri la nimereala care sa ne umple viata. Ma gandesc ca nu te poti apuca de construit fara materiale cum nu poti sa faci un foc fara lemne. Cred ca marea broblema e ca nimeni nu se opreste sa se uite cateva clipe la el insusi si sa invete cine e defapt. Cand stim cine suntem si ne acceptam sincer cu tot bagajul de bune si rele, cred ca abea atunci putem gasi materialele potrivite. Cand eram mica ni se tot spunea la scoala ca daca nu avem bazele materiei tot restul informatiilor vor fi inutile, cladirea se prabuseste fara fundatie.

Cred ca e trist sa nu sti ce-ti place, sa nu sti in ce sa crezi, sa nu ai pasiuni, sa nu sti sa te iubesti pe tine. E clasic dar de neclintit: ca sa poti sa iubesti pe altul, trebuie sa sti sa te iubesti pe tine. Clar ca nu ma refer la saloane de frumusete, shopping sau masini (clisee) ci la simplul fapt de a-ti cunoate piticii (de pe creier normal); sa sti cine e in spatele numelui, ce te face cu adevarat fericit si ce merita sau nu. Asta merita tot timpul din lume.

Corpul meu are nevoie de ceva ajutor acum si de timp, ma lasa sa ma cunosc. Spend some quality time with myself.

melodia e bonus;) pt ca e cute

Imi lipsesc multe lucruri de care deseori imi amintesc si stiu ca imi vor lipsi si mai multe de acum inainte, dar stiu ca atata timp cat imi lipsesc inseamna ca au fost bune si nu regret ca au trecut ci ma bucur ca au fost. Acum ma bucur sa stau in pat cu computerul in brate ascultand asta....

Little people

Ce ne mai place sa ne jucam de-a zeii. Ne construim lumile noastre cârne si intunecate si aruncam fara mila niste fiinte gri sa traiasca in ele. Pe ei i-am facut din carpe nefolositoare si le-am dat o minte incuiata cu care se vor chinuii intrega lor existenta sa afle cine suntem noi. Mumiile astea mici isi lasa in mainile noastre toata existenta lor, de parca noi am sti cine suntem. Noi stim tot despre ei pana la ultimul fir de ata care ii tine intregi , insa despre noi nu stim decat numele si grupa sangvina, de multe ori nici alea. Eu am renuntat la lumea mea. Le-am spus adevarul creaturilor si i-am eliberat. Nu stiam ce sa mai fac cu ei. Cand m-au cunoscut nu mai puteau de fericire, ziceau ca si-au atins scopul existentei, insa cand le-am spus ca pot pleca au inceput sa faca figuri. Ziceau ca ei sunt limitati la lumea in care traiau si ca acum nu mai au nici un scop; cica erau confuzi. Eu le-am spus ca m-am gandit sa le fac un bine lasandu-i liberi pt. ca nu am eu stofa de zeita, nu imi asum responsabilitati asa mari. Ei s-au enervat si au inceput o revolta cerand sa fie din nou controlati de mine. Mi-au scris pe pancarde ca daca eu i-am facut, eu sa-i omor. Le-am spus ca-s nebuni, eu le-am dat libertate si ei imi cer moartea. Pana la urma n-am mai rezistat si i-am adunat pe toti, o mana de prichindei, si i-am trimis in gradina de flori sa prelucreze buruieni ca oricum se stresa mama cu ele. I-am convins ca acum munceau pentru o lume noua, o viata viitoare si tot felul de tampenii asa ca astia mici erau in extaz de fericire. Ce era sa fac cu ei? N-am avut inima sa-i distrug asa ca i-am mintit ca totul va fi bine, desi eu habar n-am ce va fi. Ma rog...macar gradina de flori arata foarte bine.

La Boheme

Am avut placerea sa asist zilele trecute la debutul superb al unei tinere soprane in rolul lui Mimi din opera lui Puccini, Boema. Ma impresionat faptul ca avem multi tineri artisti de un talent extraordinar. Este si mai imbucurator atunci cand vezi sala unei opere pline sau cand auzi ca nu se mai gasesc bilete la teatru sau la filarmonica. Credeam ca e doar impresia mea dar se pare ca lumea chiar a inceput sa "se recultiveze". E placut sa vezi atatia tineri dornici sa guste arta si e si mai placut sa iesi cu colegii sau cu prietenii la un concert simfonic sau la opera. Parca m-am saturat sa stau pe canapele in decoruri extravagante sau plictisitoare cu o cafea in fata povestind despre nu stiu ce videoclip nou. Vreau mai mult, vreau emotie, talent, arta, vreau esenta si cred ca asta ar trebuii sa vrem toti, sa ne hranim sufletul nu sa-l infometam sau sa-i dam doar resturi comerciale. Desi arta pare a fi cam printre ultimele nevoi ale acestui popor in momentul de fata, eu totusi sper si cred ca tocmai asta ne lipseste. Pana la urma stomacul putem sa-l tot umplem in speranta ca vom dormii linistiti sau ne putem amagii cumparand tot felul de lucruri inutile dar omul are nevoie de arta si a avut intotdeauna, inca de la aparitia sa in lume. Cred in asta si sper ca tot mai multi tineri sa simta la fel.

Onyx

Ma indepartez tot mai mult de ceea ce am fost, abea imi mai vad umbra. Cu cat sunt mai departe cu atat ma simt mai usoara. Mi-am lasat toate bagajele pe drum si pasesc desculta...nu stiu unde. Mai am insa agatata la gat o piatra mare de onix, neprelucrata, dura si grea. Nu ma lasa sa alerg si ma ingreuneaza la fiecare pas. As vrea sa o pot scoate dar intunericul ei patrunzator ma nauceste de fiecare data si se adanceste ca un fier incins in pieptul meu, e parte din mine. Cand privesc inaite uit de multe ori de ea si se naste din nou in mine o dorinta nebuna sa alerg, sa fug tare pana ma dor plamanii si nu mai pot respira, dar atunci ii simt iar greutatea si ma arde. Puteam sa o las acolo dat am luat-o eu toata pt ca o simt ca si cum ar fi a mea si acum, cand cad, ma inunda si vad oglindite in ea toate bagajele mele si nu numai...

Make a wish!

Cred ca singuri ne putem indeplinii orice vis si e cu atat mai frumos cu cat lupti mai mult pt. el; o lupta dreapta si lejera care sa-ti permita sa mai si razi intre timp, un joc. Nu cred in stele cazatoare si in suflat in lumanari. Cred ca oamenii s-ar agata de orice absurditate si ar inventa orice superstitie doar sa mai castige putina speranta de fericire.
Din joaca mi-am mai pus si eu dorinte de ziua mea, de anul nou si daca in ultimele doua randuri nu ar fi fost aceeasi dorinta, nici nu mi-as fi amintit care era defapt. Anul asta am hotarat sa-mi schimb dorinta pt ca am una mare si importanta la care sa lucrez in fiecare zi. Nu mi-o doresc (nu-mi place sa fug dupa iluzii) , cred in ea, in mine si vreau sa o construiesc frumos de la baza, cu rabdare, pasiune, curaj si mai ales iubire. Nu visez la ce o sa fie si cand, vreau doar sa fie, in fiecare zi mai mult, mai puternic.
Mi se pare trista si bolnava o viata plina de multe dorinte si planuri pt. viitor, o viata imaginara pe care ai vrea sa o traiesti si pt. care ai fi in stare sa uiti cine esti. Merita irosita ziua de azi pt. o zi care inca nu exista, pt. o dorinta care ar putea aduce fericirea? De ce nu azi, acum? Fericirea nu exista in viitor, nici in trecut pt. ca nu exista nici viitorul nici trecutul doar "azi". Iti amani singur fericirea sau poate chiar o pierzi de tot, o impingi catre un timp care nu exista si ramai nefericit. Nimic din ce a fost sau va fi nu conteaza daca esti fericit acum.
Nu am crezut asta si mereu am asteptat (desi urasc sa astept) ceva mai bun. "Maine va fi mai bine" nu functioneaza, nu la mine. "Azi" mi se pare in orice moment cea mai buna solutie, plina de pace si liniste. Vreau sa adun, deci, in fiecare "azi" toata fericirea zilei, toata frumusetea ei (mai multa sau mai putina, nu conteaza) si sa imi costruiesc locul meu de joaca, jucandu-ma. Nu imi doaresc lucrururi care contin o iluzie a fericirii pt. ca e genial sa gasesti fericirea in stare pura, ca intr-un joc de-a cautatul comorii, in fiecare zi o comoara.
Un joc pentru o viata.

noi2

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Imi place sa te privesc. Cand esti incurcat, cand uiti, cand speri si cand te joci. Ai ochii clari si vii cand visezi... dar tie iti place sa te ineci in incruntare. Cand iti adancesti privirea in umbra ochii ti se umplu de intuneric si ceata inghite soarele de smarald. Atunci imi place sa te caut, atunci gasesc in bezna privirii tale cea mai calda lumina. O lumina suava care rasare din tine, plange si rade in tine, e totul in tine...esti TU!

Esti tot ce cunosc eu, esti tot ce cred, ce iert si ce iubesc. Atnci te vreau si atunci te am! Esti viu, ochii mei te vad gol si transparet si ma umplii de visare.
Doamne!De ai sti cata frumusete te cuprinde...

Ti-as da ochii mei, macar o clipa. Ti-as da ochii mei sa te vezi prin ei. Te-ai recunoaste oare? Ai orbii pentru o clipa caci tu cunosti doar umbra, dar lumina ta e blanda si ti-ar umple din nou privirea de culoare. Ai lacrima de durere pentru ochii tai caci ai sti ca pana atunci ei nu au existat, tu i-ai tinut in lanturi.

Te-as privii o viata si te-as cauta mereu cu dor mai mare caci in ochii tai ii vad pe ai mei si in ai mei se intind in campii nesfarsite ai tai.
Sunt viata ochii tai!

Love,Love,Love...

Iubiti-va azi pt ca e 14 feb. Cumparati chestii ridicole si kitschoase sau foarte scumpe care sa umple orice gol sau sa elimine orice nemultumire acolo unde lipseste (in mod evident)...iubirea. Iubiti-va azi pt ca azi este dezlegare la iubire, maine e o alta zi obisnuita de egoism si ignoranta si etc. Iubirea e foarte complicata si implica mult prea multa daruire si bunatate ca sa fie sarbatorita in fiecare zi. Asa ca azi ne sacrificam putin si expunem un zambet fals, scoatem niste bani din buzunar si cica iubim si noi pe cineva...ca asa-i frumos.
Eu o sa fiu rea si azi o sa sarbatoresc la fel ca in fiecare zi: i-am spus deja la mama ca o iubesc, il sun imediat pe tata si pe fratemio sa le spun si lor si ca sa intrec orice masura am invitat-o si pe prietena mea la mine si ii fac cadou deserul ei preferat si poate niste portii bonus de ras. O sa-mi bat joc de ziua asta si de restul zilelor si o sa iubesc pe oricine are nevoie (cu conditia sa nu aiba pretentii la inimioare de plus) doar pt ca mie mi se pare ca asta ar trebuii sa facem ca sa fim fericiti si sa fim oameni.

Zori de zi

Asta ma face sa ma trezesc dimineata. Nu mai am nevoie de alte motivatii sa ies de sub plapuma mea preaiubita...daca imi canta Phoenix in "zori de zi" sunt rezolvata.
Va recomand tuturor celor cu probleme de trezire cate o doza zilnica luata cum deschideti ochii,pe stomacul gol ca sunet de alarma si va garantez dimineti in rai. Suberb! (la mine functioneaza!...in caz de efecte secundare adresati-va telefonului sau , dupa caz, ceasului; dar nu dati prea tare cu el ca nu o sa mai sune peste 10 min si s-ar putea sa aveti probleme mai grave).

Cred ca asta se numeste "muzica cu fiori".

P.S: I love you

Introducere: Cred in iubire, cred in famile (am niste parinti absolut minunati care mi-au oferit o copilarie superba, multa grija si afectiune si o educatie destul de buna, zic eu) dar casatoria nu ma comvinge. In afara de legamantul religios restul mi se pare o prostie; nunta cu floricele si mancare si multi oameni si bautura si figuri...nu nu nu! In plus, cum poti semna un act in care sa promiti ca vei iubi pe cineva tot restul vietii? "Ai semnat! Imi pare rau, esti luat prietene! Trebuie sa implinesti urmatoarele conditii sau vei fi dat afara!". Hmmmm...Cred ca atunci cand iubesti cu adevarat nu ai nevoie de asa ceva ci pur si simplu de persoana pt care ti-ai da viata in orice moment.Punct. Cred cu desavarsire intr-o casatorie spirituala, intr-un legamant interior prin care doi oameni STIU ca impreuna pot face o echipa pt o viata fericita si ma intristeaza ceea ce ajuns sa fie casatoria in ziua de azi.

Cuprins: Avand in vedere ca nu cred in casatoria propriu-zisa asa cum cica e bine sa fie...daca ar fi sa ma casatoresc vreodata as face-o fara sa comentez, cu Gerard Butler. Da! (aici postul meu serios se transforma in povste).



Ar fi sotul perfect. As iesi cu el oriude ar vrea si l-as prezenta tuturor si as rade in mine de mandrie cand ar fi rugat din nou sa povesteasca cu accentul lui scotian cum a invins el atatia persani numai cu 299 de soldati. Toti ar fi fermecati de povestile lui ba de erou ba de criminal. Ar fi atat de modest si de jenat de admiratie si eu l-as urmarii zambind vesel si el m-ar privi pe furis si ar spune tuturor ca s-a facut tarziu si ar trebui sa plecam. Intorsi acasa nu as avea ce sa-i reprosez si mi-as lasa pantofii frumos la locul lor iar el ar sta in usa si m-ar astepta cu zambetul lui de spiridus.



Asa l-as alinta eu. Ne-am arunca amandoi in pijamale si ne-am afunda in canapea. S-ar uita la mine si ar sti deja ce vreau. Ar lua delicat chitara (care ar arata pleonastic in bratele lui puternice) si mi-ar canta incet iar eu m-as imbata de dragul lui. Nu mi-ar fi frica niciodata cu el, doar el e regele spartan!
M-ar surprinde mereu si m-ar saruta cand si unde nu ma astept.



Ar fi amantul perfect si cel mai bun prieten.
Bineinteles ca m-ar lua cu el la filmari si mie mi-ar sta inima-n loc la fiecare scena periculoasa. I-as pregati felul lui preferat si m-as asigura ca doarme destul ca sa nu merga obosit pe platou.
Si mai mult ca orice mi-ar placea sa imbatranesc cu el in Scotia intr-un castel plin de copii.

Incheiere: The end!

lov stori

( poza a fost facuta la o expozitie de melci imensi si roz in Milano si as fi vrut sa o pastrez pt Valentine's day dar m-am hotarat sa nu sarbatoresc anul asta asa ca o irosesc acum:D )


Ce norocosi sunt melcii pana la urma. Cara ei ce cara casa in spare dar au un mare avantaj: cele mai bune relatii!
Dupa cum urmeaza dau urmatoarele motivatii in sustinerea ideii mele:
1. Nu isi pot ascunde amantul sau amanta(?) (mai ales daca isi duce si ala casa dupa el, unde incape atata lume?).
2. Nu prea poate insela (cum sa te mai misti cu casoiul in spate?).
3. Nu se plictisesc unul de altul (fiecare sta la casa lui!)
4. Nici unul nu e doar cap de familie sau mama de casa (sunt hemafrodite)
5. Nu isi bat capul cu copii (astia mici ies din ou gata rezolvati)
6. In caz de nepotrivire si (deci) divort, nu au ce impartii!

Deci...ne prea avand motive materiale presupun ca relatia se poate baza doar pe pure love. A true "lov stori"!

p.s: Poate daca nu am alerga si noi, specia avansta, dupa case mult mai mari ca noi sau case pe patru roti sau pur si simplu daca am sta cuminti la noi acasa...poate, am fi fericiti ca niste melci!(la figurat)

Simfonie

Se lumineaza, si fericita, se inalta ca intotdeauna. Se ridica usor si delicat si isi aseaza soldul voluptos la locul obisnuit intre doua suprafete osoase care o imbratiseaza si ii ofera siguranta. Se lasa fara nici o rusine pe spate si isi dezvaluie structura armonioasa formata din curbe si rotunjimi perfecte; se intinde si asteapta. Simte caldura fiintei care ii ofera podul palmei si isi aseaza ceafa pe muschii moi si calzi. Imbatata de lumina calda si de culcusul moale isi astepta iubitul. Aceata soseste in zbor de nicaieri si se intinde pe mijlocul ei suplu. Cu o energie nebuna incepe sa o domine in ritmuri feerice. Se lasa prada vointei lui si simte cum degete fine si subtiri ii ating gatul si se plimba jucaus pe suprafata acestuia. Un abur fierbinte si colorat se naste din trupurile lor. Ii simte aroma si o lasa sa ii intre adanc in corp, sa ii inunde fiecare celula si sa o posede in intregime, sa nu ajunga vreodata la un sfarsit, sa dureze o vesnicie...Cu miscari regulare incete si foarte rapide, lungi si taioase, armonia ritmica devine din ce in ce mai hipnotizanta pana cand trupurile extenuate ating perfectiunea. Totul se opreste brusc insa unde vibrante penetreaza inca linistea asurzitoare si omogenizeaza, parca, tot ceea ce atig, formand fiori.

El se ridica si dispare. Ea mai ramane cateva clipe, apoi se intoarce sa doarma; isi va odihni corzile pana la urmatorul spectacol.

Unul dintre piticii din mintea mea m-a intrebat azi daca nu e mai obositor pentru oameni sa se prefaca mereu si sa incerce sa fie mereu ceea ce nu sunt, decat sa se accepte si sa se iubeasca asa cum sunt si sa iubeasca si pe altii la randul lor, pur si simplu, fara obligatii, frica sau interese, doar de dragul de a iubii pana la exasperare. Bineinteles ca nu am stiut ce sa-i raspund si i-am zis sa-si vada mai departe de treaba lui (sa fie atent sa nu ma calce vreo masina) iar eu am meditat mai departe la intrebarea minune.
Concluzia(?): piticul e mai destept ca mine.

Intinde mana! Nu te uita;am o surpriza...

O frunza? De ce mi-ai daruit o frunza?

E verde.Nu vezi?

Vad dar nu inteleg. Faci misto nu? Sa sti ca nu am chef de glume.

Nu! Credeam ca o sa te bucuri.

Pentru o frunza? Ce naiba sa fac cu ea? Nu e nimic special.

E totul!

Ai inebunit!

Frunza cadea in bataia vantului si devenea galbena, aramie, vesteda. O privea in gol cum se rostogolea pe alee in urma pasilor ei. Era gol si incolor.
Viata se pierde intr-o clipa!

4:

departe...mai departe...si mai departe...foarte departe!
Sus daca se poate,unde-i aerul curat,liniste si multi copaci (ideal).Daca nu, orice e simplu si linistit si o carte faina sau niste cantari vechi la casti.Si pace!