Unul dintre piticii din mintea mea m-a intrebat azi daca nu e mai obositor pentru oameni sa se prefaca mereu si sa incerce sa fie mereu ceea ce nu sunt, decat sa se accepte si sa se iubeasca asa cum sunt si sa iubeasca si pe altii la randul lor, pur si simplu, fara obligatii, frica sau interese, doar de dragul de a iubii pana la exasperare. Bineinteles ca nu am stiut ce sa-i raspund si i-am zis sa-si vada mai departe de treaba lui (sa fie atent sa nu ma calce vreo masina) iar eu am meditat mai departe la intrebarea minune.
Concluzia(?): piticul e mai destept ca mine.