Ma indepartez tot mai mult de ceea ce am fost, abea imi mai vad umbra. Cu cat sunt mai departe cu atat ma simt mai usoara. Mi-am lasat toate bagajele pe drum si pasesc desculta...nu stiu unde. Mai am insa agatata la gat o piatra mare de onix, neprelucrata, dura si grea. Nu ma lasa sa alerg si ma ingreuneaza la fiecare pas. As vrea sa o pot scoate dar intunericul ei patrunzator ma nauceste de fiecare data si se adanceste ca un fier incins in pieptul meu, e parte din mine. Cand privesc inaite uit de multe ori de ea si se naste din nou in mine o dorinta nebuna sa alerg, sa fug tare pana ma dor plamanii si nu mai pot respira, dar atunci ii simt iar greutatea si ma arde. Puteam sa o las acolo dat am luat-o eu toata pt ca o simt ca si cum ar fi a mea si acum, cand cad, ma inunda si vad oglindite in ea toate bagajele mele si nu numai...
