Cateodata imi doresc enorm sa nu mai stiu nimic,sa fac curat si sa uit tot,sa fie liniste.Ma gandesc ce bine ar fi sa fiu iar cum eram cand eram mica si ma uitam ore in sir cum umblau furnicile pe langa perete sau sa inventez povesti in drum spre casa ca sa treaca timpul mai repede.NU mai vreau timp si nu mai vreau lucruri...vreau soare si plaja, munti si copaci, furnici si catei si chiar daca suna exagerat de multe ori as vrea sa fiu ca Lucy din ”50 first dates” si sa uit tot de la o zi la alta,sa-mi ramana numai amintirile de cand eram mica.Am avut o copilarie faina si-mi placea sa fiu copil.
Nu am fost rasfatata dar am fost foarte iubita; mama m-a invatat sa fac tot de una singura si sa nu depind de nimeni, sa fiu responsabila. Dar m-a invatat cu dragoste si a lasat sa traiasca si copilul din mine pt ca stia ca o sa am nevoie de el. Cand ma pierd si dau prea mare importanta fiecarei discutii sau intamplari sau cand ma enervez si spun prostii, atunci se trezeste copilaria din mine si nu ma mai intereseaza nimic decat sa zambesc si sa uit de tot, sa respir si sa fie tot atat de simplu...asa cum ar trebui sa fie defapt.
E liniste cand vrem noi sa fie liniste si cand nu luam lumea asta in serios...asa cred eu. Lumea chiar nu e de luat in serios, e un joc de copii si e extrem de distractiv cand iti dai seama.
Da...viata e un joc si dureaza atat pana te cheama cineva la masa. Iti lasi toate jucariile exact unde sunt si fugi repede in alta parte,chiar nu mai conteaza ce te-ai jucat.